BANII CUVENIŢI PENTRU TRANSFERUL LUI GOIAN LA PALERMO RĂMÂN LA FRF! Imprimare
Scris de SuceavaSport   
Miercuri, 10 Martie 2010 18:32
„Întrucât nu mai activează de mult la nivel naţional, FRF a încercat să afle de la AJF Suceava dacă Bucovina şi Foresta sunt cumva înscrise în campionatul judeţean. Cele două grupării fiind în acest moment dezafiliate, înseamnă că nu pot intra în posesia grilei de solidaritate rezultată în urma transferului lui Goian la Palermo. Nu sunt foarte sigur cum se procedează în asemenea cazuri, dar din câte ştiu eu banii destinaţi pentru Bucovina şi Foresta vor rămâne în fondul FRF, urmând să fie alocaţi sectorului juvenil”, a declarat preşedintele AJF Suceava, Aurel Daicu.
 
EXCUSIV! ÎNCĂ O ŢEAPĂ LUATĂ DE FOTBALUL SUCEVEAN: PALERMO NU ARE CUI SĂ PLĂTEASCĂ GRILA DE FORMARE A LUI GOIAN! Imprimare
Scris de SuceavaSport   
Miercuri, 10 Martie 2010 18:26

 

Din varii motive, dar în special din cauza managementului dezastruos, fotbalul sucevean de după Revoluţie e plin de falimente răsunătoare, exemplele cele mai grăitoare fiind cazurile Bucovina Suceava, Foresta Suceava şi Cetatea Suceava. Aceste falimente par cu atât mai surprinzătoare acum, când observăm că majoritatea fotbaliştilor crescuţi şi formaţi la echipele respective au făcut între timp carieră la formaţii de top din ţară şi străinătate, unii dintre ei ajungând chiar să îmbrace tricoul echipei reprezentative. Cu foarte puţine excepţii, fotbalul sucevean nu s-a ales cu nimic din vânzarea acestor valori, cum nu va primi nimic nici din grila de formare cuvenită în urma transferului lui Dorin Goian la Palermo, în Italia.
Citeşte mai mult...
 
FRF DĂ CÂTE 10.000 DE EURO PENTRU ECHIPELE DE FOTBAL FEMININ ŞI JUNIORI UNDER 16 Imprimare
Istoric - Asociatia Judeteana de Fotbal
Scris de SuceavaSport   
Miercuri, 10 Martie 2010 18:20
Conducerea Federaţiei Române de Fotbal vrea implementeze în cel mai scurt timp o serie de proiecte la nivel naţional, iar pentru acest lucru au fost chemaţi azi la Bucureşti toţi preşedinţii de Asociaţii Judeţene de Fotbal. Într-o primă fază se doreşte revitalizarea fotbalului feminin prin înfiinţarea de echipe la nivelul fiecărui judeţ, o bună parte din cheltuielile noilor cluburi urmând să fie suportate de către FRF. O altă ţină pentru anul 2010 este punerea bazei unui campionat regional destinat fotbaliştilor în vârstă de 16 ani, precum şi înfiinţarea de campionate de judeţene de futsal, unde urmează să se înscrie echipe din oraşe şi din comunele care beneficiază de săli de sport.
Citeşte mai mult...
 
LA SUCEAVA AR PUTEA AJUNGE CREMA JUNIORILOR DIN JUDEŢELE BACĂU, BOTOŞANI, IAŞI, VASLUI ŞI NEAMŢ Imprimare
Handbal - Handbal
Scris de SuceavaSport   
Miercuri, 10 Martie 2010 11:43

Federaţia Română de Handbal consideră necesară înfiinţarea centrelor regionale întrucât ar reprezenta o ofertă optimă de petrecere a timpului liber pentru tineri, întărirea sănătăţii, s-ar asigura o pepinieră proprie pentru handbal şi s-ar realiza o selecţie pe întregul teritoriu al României. Aceste centre se adresează copiilor şi tinerilor cu vârste cuprinse între 10 şi 18 ani din judeţele componente ale euroregiunii, în cazul Sucevei fiind vorba de de euroregiunea Nord-Vest care va cuprinde judeţele Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui.

Citeşte mai mult...
 
CRISTIAN GAŢU VREA CENTRU REGIONAL LA SUCEAVA Imprimare
Handbal - Handbal
Scris de SuceavaSport   
Miercuri, 10 Martie 2010 11:38

 
Cristian Gaţu, preşedintele Federaţiei Române de Handbal a trimis spre Consiliul Judeţean Suceava o propunere de parteneriat în vederea dezvoltării handbalului la nivel naţional, care ar presupune ca la Suceava să existe din tomna acestui an fie un centru judeţean sau regional de selecţie, iniţiere şi pregătire, pentru handbalul masculin şi feminin. Consiliul Judeţean Suceava a primit proiectul în 2 variante, pentru centru regional şi centru judeţean şi va trebui să dea un răspuns FRH până la începutul lunii aprilie, urmând ca programul să înceapă în sezonul competiţional 2010-2011, mai precis la data de 1 septembrie a acestui an.
 
MINISTRUL FUNERIU E AŞTEPTAT SĂ VINĂ CU BANII LA SUCEAVA Imprimare
Scris de SuceavaSport   
Miercuri, 10 Martie 2010 11:19

În jurul datei de 15 martie, ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Daniel Funeriu, va veni într-o vizită la Suceava, prilej cu care va inspecta şi stadiul lucrărilor de la Liceul cu Program Sportiv din municipiul reşedinţă de judeţ, acolo unde se află în curs de finalizare lucrările la construcţia căminului internat, cantină şi club pentru elevi, reabilitarea terenului de fotbal, ateliere şi cabinete şcolare.

Citeşte mai mult...
 
VOLEIBALIŞTII DE LA LPS SUNT GATA PENTRU TURNEUL SEMIFINAL Imprimare
Alte sporturi - Volei
Scris de SuceavaSport   
Miercuri, 10 Martie 2010 10:21

La finele acestei săptămâni la Baia Mare se vor disputa meciurile din cadrul seriei a III-a a turneului semifinal de volei masculin pentru juniori I. În această penultimă fază a Campionatului Naţional s-a calificat şi echipa Liceului cu Program Sportiv din Suceava, alături de formaţiile CSŞ Oţelul Roşu, CSŞ Zalău, „Bega” Timişoara, CNMB Râmnicu Vâlcea şi CSŞ 2 „UKRO” Baia Mare. În primul meci la turneul semifinal LPS Suceava va întâlni gruparea CNMB Râmnicu Vâlcea.

Citeşte mai mult...
 
DELIA IVAŞ NU VREA SĂ MAI RATEZE ŞI OLIMPIADA DE LA SOCI Imprimare
Alte sporturi - Sporturi de iarnă
Scris de SuceavaSport   
Miercuri, 10 Martie 2010 10:48

Jocurile Olimpice de la Vancouver sunt deja istorie însă gândurile sportivilor se îndreaptă deja spre Soci 2014. Un exemplu în acest sens îl reprezintă Delia Ivaş. Fostă campioană naţională la skeleton, Delia Ivaş, sportivă legitimată la Clubul Sporturilor de Iarnă Vatra Dornei, îşi doreşte neapărat să ajungă la Jocurile Olimpice de peste 4 ani. La numai 21 de ani, Delia, care e antrenată de Octavian Pungovschi, a fost la un pas să se califice la Vancouver însă a ratat în ultimul moment accesul la Olimpiadă după Campionatul Naţional ce a avut loc la Innsbruck, în Austria.

Citeşte mai mult...
 
5 SUCEVENI AU PUNCTAT ÎN PRIMA ETAPĂ A CAMPIONATULUI NAŢIONAL Imprimare
Alte sporturi - Lupte greco-romane
Scris de SuceavaSport   
Miercuri, 10 Martie 2010 10:10

Prima etapă a Campionatului Naţional pe echipe, ediţia 2010, la lupte greco-romane, a debutat la Bucureşti la finele săptămânii trecute la start aliniindu-se formaţii deosebit de puternice. Echipa CSM Suceava nu a avut un start de intrecere tocmai reuşit, dar păstrează şanse pentru calificarea între cele mai bune grupări din ţară. Singurul luptător sucevean care a urcat pe podiumul de premiere la categoria sa a fost Cătălin Viţel la 50 de kilograme.

Citeşte mai mult...
 
9 LOCALITĂŢI AU OPTAT PENTRU TERENURI SINTETICE Imprimare
Istoric - Asociatia Judeteana de Fotbal
Scris de SuceavaSport   
Marţi, 09 Martie 2010 20:21

 

Însă nu toate localităţile interesate de acest proiect lansat de Guvernul României au optat pentru construcţia de stadioane în toată regula, ci au existat şi comunităţi locale care s-au oprit la proiecte de baze sportive de mai mică anvergură, cum ar fi construcţia de terenuri sintetice de minifotbal dotate cu vestiare şi instalaţii de nocturnă. O asemenea bază sportivă a fost deja dată în folosinţă la Şcheia, în vreme ce la Broşteni, Bosanci, Gura Humorului, Vatra Dornei, Dolheşti, Ulma, Zamostea şi Gălăneşti proiectele sunt în curs de derulare.

 
ALTE 7 LOCALITĂŢI AU OBŢINUT FINANŢAREA ŞI ÎNCĂ 10 SUNT PE LISTA DE AŞTEPTARE Imprimare
Fotbal Liga a IV-a - Steaua Dumbraveni
Scris de SuceavaSport   
Marţi, 09 Martie 2010 19:55

 

Alte localităţi precum Zvoriştea, Dumbrăveni, Putna, Vicov, Negostina, Frătăuţii Vechi şi Volovăţ au obţinut şi ele finanţarea de la Guvern, astfel că startul lucrărilor de construcţie se va produce în primăvara acestui an. În afară de exemplele menţionate mai sus, mai există şi un număr de zece localităţi care s-au înscris în cursa pentru finanţare cu dosare incomplete, dar care însă speră că vor fi acceptate până la urmă în program după ce vor depune la Guvern documentaţia standard cerută.

 
MĂLINARII SUNT PRIMII ŞI CÂND E VORBA DE CONSTRUCŢIA STADIONULUI Imprimare
Fotbal Liga a IV-a - Foresta Malini
Scris de SuceavaSport   
Marţi, 09 Martie 2010 19:51
 
 
În afară de Cajvana, lucrări de construcţie a bazelor sportive în parteneriat cu Guvernul au mai început la Mălini, Dolhasca, Poiana Stampei, Ciprian Porumbescu şi Frătăuţii Noi. La Mălini este stadiul lucrărilor cel mai avansat, iar acolo toată lumea speră ca noua arenă să fie finalizată până în toamna acestui an, deoarece echipa locală, Foresta, are toate şansele să evolueze pe atunci în eşalonul trei al fotbalului românesc.
 
LA CAJVANA A ÎNCEPUT CONSTRUCŢIA UNUI STADION CU 5.000 DE LOCURI! Imprimare
Fotbal Liga a V-a - Seria I - Stejarul Cajvana
Scris de SuceavaSport   
Marţi, 09 Martie 2010 19:42
 
 
În judeţul Suceava, cel mai grandios proiect se va realiza la Cajvana, unde comunitatea locală a optat pentru un complex sportiv multifuncţional, care prevede două terenuri de fotbal, unul de joc şi unul de antrenament dotat cu pistă de atletism, dar şi o grădiniţă pentru copii. Capacitatea tribunelor va de asemenea una impresionantă, de 5.000 de locuri.
 
COMUNITĂŢILE LOCALE SUCEVENE DIN MEDIUL RURAL SE ÎNGHESUIE SĂ-ŞI CONSTRUIASCĂ STADIONANE MODERNE DIN BANI DE LA GUVERN Imprimare
Istoric - Asociatia Judeteana de Fotbal
Scris de SuceavaSport   
Marţi, 09 Martie 2010 19:29

 

Într-un moment în care fotbalul sucevean de performanţă este la pământ, mai multe localităţi ale judeţului se vor alege cu stadioane noi în urma unui parteneriat cu Guvernul României, care în anul 2008 a lansat un program de modernizare şi construcţie a bazelor sportive, la nivel naţional. Programul se adresează localităţilor din mediul rural şi are ca scop angrenarea tinerilor în practicarea sportului de performanţă pentru a reduce migrarea acestora către mediul urban, precum şi îmbunătăţirea situaţiei sportive a locuitorilor de la sate.

Citeşte mai mult...
 
CSM BUCOVINA SUCEAVA A CASTIGAT PATRULATERUL DE LA TIRASPOL Imprimare
Alte sporturi - Rugby
Scris de SuceavaSport   
Marţi, 09 Martie 2010 17:05

 
Aflată în perioada de pregătire, echipa de rugby a Clubului Sportiv Municipal Suceava a participat zilele trecute la turneul internaţional de la Tiraspol, acolo unde pe lângă echipa locală, Dinamo au mai fost prezente Politehnica Kiev şi Universitatea Tehnică a Moldovei din Chişinău. Elevii antrenorului Constantin Vlad au reuşit să termine această competiţie pe primul loc, după două victorii şi o înfrângere la limită. În prima partidă, desfăşurată vineri, sucevenii au fost învinşi de echipa gazdă pe final de joc, Dinamo Tiraspol, scor 20 – 22, după un meci pe care l-au controlat în majoritatea timpului. Sâmbătă, în a doua întâlnire, CSM Bucovina Suceava s-a impus clar în faţa Politehnicii din Kiev, scor 40 – 7.
Citeşte mai mult...
 
CAMPIONATUL JUDETEAN DE LUPTE - REZULTATE Imprimare
Alte sporturi - Lupte greco-romane
Scris de SuceavaSport   
Marţi, 09 Martie 2010 17:01

 
Asociaţia Judeţeană de Lupte, împreună cu Clubul Sportiv Municipal şi Direcţia pentru Sport a Judeţului Suceava au organizat, la sfârşitul săptămânii trecute, în sala „Areni”, Campionatul judeţean de lupte greco-romane pentru copii. La competiţie au participat peste 50 de sportivi din Suceava şi Rădăuţi.
Rezultate consemnate la finele Campionatului judeţean de lupte greco-romane pentru copii:
Categoria 32 de kilograme I Mihai Şestun (CSM Rădăuţi) II Teodor Horătău (LPS Suceava) III Ionuţ Damian (CSŞ Rădăuţi)
Categoria 35 de kilograme I Alin Cuţaş (CSŞ Rădăuţi) II Nicolaie Prelipceanu (CSM Rădăuţi) III Cătălin Verniciuc (LPS Suceava)
Categoria 38 de kilograme I Florin Maruseac (CSŞ Rădăuţi) II Marian Prelipceanu (CSM Rădăuţi) III Mihai Clipa (CSŞ Rădăuţi)
Categoria 42 de kilograme I Dănuţ Mehedeniuc (CSM Rădăuţi) II Cătălin Mihailiuc (CSŞ Rădăuţi) III Mihai Corbu (LPS Suceava)
Categoria 47 de kilograme I Daniel Blanar (LPS Suceava) II Marian Ursachi (CSŞ Rădăuţi) III Silviu Petroaia (CSŞ Rădăuţi)
Citeşte mai mult...
 
JUNIORII SUCEVENI, PROTAGONISTI LA NATIONALELE DE TIR CU ARCUL Imprimare
Alte sporturi - Alte sporturi
Scris de SuceavaSport   
Marţi, 09 Martie 2010 16:46

 
Campionatul Naţional de tir cu arcul pentru cadeţi, juniori II şi copii care s-a încheiat recent la Rădăuţi a prilejuit o nouă comportare de excepţie a sportivilor suceveni. Dacă Alexandru Bodnar, Elena Gheorghiţă, Corina Curelar sau Oana Trufin sunt deja nume cunoscute în lumea arcaşilor, din urmă se pare că vin tineri care se ridică cel puţin la valoarea acestora. La categoria cadeţi, podiumul de premiere a fost în întregime sucevean, titlul de campion naţional revenindu-i sportivului Alexandru Popescu de la CSM Suceava – CSŞ Rădăuţi, pe locurile II şi III situându-se în ordine Ştefan Melen de la CSŞ Rădăuţi şi Andrei Dănilă de la acelaşi club.
Citeşte mai mult...
 
PE 8 MARTIE, LUI CRISTESCU I S-A PROPUS SĂ DEVINĂ ANTRENOR DE FOTBAL FEMININ Imprimare
Istoric - Asociatia Judeteana de Fotbal
Scris de SuceavaSport   
Marţi, 09 Martie 2010 10:59

Fotbalul feminin are toate şansele să învie la Suceava, în condiţiile în care Federaţia Română de Fotbal intenţionează să finanţeze în totalitate activitatea acestor cluburi prin intermediul Asociaţiilor Judeţene de Fotbal. În cazul în care se va parafa acest lucru, favorit pentru preluarea postului de antrenor principal al echipei de fotbal feminin care se va constitui la Suceava este fostul mare fotbalist sucevean Florin Cristescu. „Cred că Florin Cristescu ar fi omul potrivit pentru această treabă. Este un antrenor cu licenţă, are un nume în fotbal şi trebuie să ne folosim de experienţa şi cunoştinţele acumulate de asemenea oameni în acest domeniu de activitate”, a declarat preşedintele AJF Suceava, Aurel Daicu.

 
ÎNCEP EMOŢIILE PENTRU RAPID Imprimare
Fotbal Liga a III-a - Rapid CFR Suceava
Scris de SuceavaSport   
Marţi, 09 Martie 2010 10:30

Ca urmare a celor două înfrângeri suferite de la startul returului, unica reprezentantă a fotbalului sucevean în Liga a III-a, Rapid Suceava şi-a complicat neaşteptat situaţia din campionat. Dacă la începutul sezonului visau pe la colţuri la o eventuală promovare în eşalonul secund, acum, după eşecurile cu CSM Paşcani şi Ceahlăul II Piatra Neamţ, „ceferiştii” au început să tremure de grijile retrogradării.

Citeşte mai mult...
 
SE FACE ECHIPĂ DE FOTBAL FEMININ LA SUCEAVA CU BANI DE LA FRF Imprimare
Istoric - Asociatia Judeteana de Fotbal
Scris de SuceavaSport   
Marţi, 09 Martie 2010 10:22

 

Conducerea Federaţiei Române de Fotbal vrea implementeze în cel mai scurt timp o serie de proiecte la nivel naţional, iar pentru acest lucru au fost chemaţi pentru ziua de mâine la Bucureşti toţi preşedinţii de Asociaţii Judeţene de Fotbal. Într-o primă fază se doreşte revitalizarea fotbalului feminin prin înfiinţarea de echipe la nivelul fiecărui judeţ, o bună parte din cheltuielile noilor cluburi urmând să fie suportate de către FRF.

Citeşte mai mult...
 
« ÎnceputAnterior12345678910UrmătorSfârşit »

Pagina 1 din 272