Campionatul judeţean de old-boys „Ambro” e gata de start

grup crama cu interconti

Săptămâna viitoare va debuta Ediţia a VII-a a Campionatului judeţean de minifotbal pentru old-boys „Ambro” în locaţia devenită deja tradiţională, care este Baza sportivă „Gârla Morii”, din Lunca Sucevei. Competiţia se adresează practicanţilor de minifotbal nelegitimaţi, cu vârsta minimă de 35 de ani. Faţă de ediţia precedentă a competiţiei, a dispărut de pe tabloul de concurs echipa Omniasig, dar au apărut în schimb două nume noi, precum Thermonet sau Eco Optic, formaţii cărora le dorim bun venit în familia minifotbalului sucevean.
Aşadar, campionatul va începe marţi, pe 22 martie, campioana Crama cu Ştaif urmând să dea piept în meciul de deschidere cu debutanta Eco Optic. Cert este că întrecerea va debuta în forţă, capul de afiş al primei etape fiind ţinut de două meciuri deosebit de tari, Vivendi – Inter Conti şi Valexin – Ambro-Autobest HQ.
Iată şi lista completă a celor 15 formaţii care au confirmat deja participarea în viitoarea ediţie de campionat: Crama cu Ştaif, Inter Conti, Ambro-Autobest HQ, Vivendi, Brădet, Valexin, Muşatinii, Concordia, Euro Express Full, Urşii (fosta BG Enescu), Adistal, Bucovina, Artra, Thermonet şi Eco Optic.
Precedentele şase ediţii ale Campionatului judeţean de minifotbal au revenit formaţiilor Revine (3 titluri), Inter Conti (două titluri) şi Crama cu Ştaif.
Ca şi până acum, sponsor principal al campionatului este societatea „Ambro”, un nume cu tradiţie în minifotbalul sucevean din ultimii 20 de ani, implicate activ în organizarea competiţiei fiind, de asemenea, Asociaţia Judeţeană de Fotbal şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret.

Programul primei etape:
Marţi, 22 martie, ora 18.00: Eco Optic – Crama cu Ştaif
Marţi, 22 martie, ora 19.00: Thermonet – Bucovina
Marţi, 22 martie, ora 20: Urşii – Muşatinii
Miercuri, 23 martie, ora 18.00: Vivendi – Inter Conti
Miercuri, 23 martie, ora 19.00: Concordia – Brădet
Joi, 24 martie, ora 18.00: Adistal – Euro Express Full
Joi, 24 martie, ora 19.00: Valexin – Ambro-Autobest HQ
Artra stă în această rundă.